Teatrul ACT- „Acasă la tata”- cand teatrul e ca viata…


Inca de la inaugurarea sa, insa cu precadere din  ianuarie 2000,  Teatrul ACT nu a facut decat sa raspunda unui orizont de asteptare, caracteristic atat publicului de teatru din Romania, cat si mai ales tinerilor regizori si actori, reuniti sau nu in cadrul unor companii independente, care au reusit, prin Teatrul ACT, sa isi joace sansa: sansa de a face altceva… altcum.

Teatrul ACT a incurajat si amplificat acest orizont de asteptare si, impreuna cu partenerii sai, a oferit si ofera in continuare spectatorilor o alternativa, acestia avand la randul lor ocazia de a participa la un alt fel de spectacol, ACT fiind prin urmare privit ca un loc privilegiat al teatrului alternativ, o oaza a initiativei private in materie de teatru.

Ce caută lumea când se duce la Teatrul ACT? Un alt fel de a juca decât în teatrele mari şi fosilizate; naturaleţe, simplitate; un mod nou de a se adresa – cel al lumii de azi -, actorie modernă fără declamaţii teatrale şi ţipete de mâna a treia, fără patetism, fără „lacrima (searbădă!) din colţul ochiului”. Un limbaj viu, colorat, suculent şi un text care să vorbească despre adevărurile lumii. Mari şi mici. Cu atât mai bine când sunt mari.

Dramaturgul Mimi Branescu are, printre altele, doua calităţi: a gasit o zonă socială „virgină” pentru scriitori şi are nerv si verb. Brănescu este ceea ce americanii numesc dialoghist, cel răspunzător de înţelepciunea, umorul şi spontaneitatea personajelor marca Hollywood (orice peliculă americană este digerabilă datorită dialogurilor). Textele lui Brănescu nu pretind că au miza majoră absolută nici vreo estetică avangardistă, dar sunt focusate în socialul nespectaculos, în cotidian şi bine scrise, cu atenţie la structură, personaje şi limbaj. Naturaleţea vorbirii, cuvintele care „sună” bine în gura personajelor, replica vânoasă, firească, acestea sunt atuurile lui Mimi Brănescu.

„Acasă la tata” este unul din textele sale reuşite, unde „acasă” e Teatrul Act şi „tata” e Marcel Iureş. „Actul” i-a consacrat tânărului scriitor un program de trei piese, aceasta fiind ultima parte a trilogiei (după Flori, fete, filme sau băieţi montat de Vlad Massaci şi Dumnezeul de a doua zi montat de Claudiu Goga). Sub regia inteligentă, sigură şi discretă a lui Alexandru Dabija (calităţi de excepţie ale regizorului, singular în peisajul teatral românesc din punctul ăsta de vedere), actorii scot din uitare lumea din Lehliu, poate nu atât de savuroasă cum ne-o aminteam, dar vie.

Capitalismul a ajuns şi în Lehliu, la fel şi uitarea. Cei rămaşi acasă se mulţumesc să supravieţuiască, visând neştiut la ce ar fi putut face dacă… Cei plecaţi par să fi reuşit în viaţă, ca o răzbunare, în numele celor rămaşi. Eşecul e individual, reuşita e comună. Doar că viaţa e la fel peste tot şi „a reuşi” sau „a rata” sunt noţiuni care ţin nu de spaţiul exterior, ci de cel interior. Mimi Brănescu scrie despre lucrurile simple care ne alcătuiesc viaţa: despre cum iubim pe cel care nu ne iubeşte şi cum ne iubeşte cel pe care nu-l iubim (eterna alergare în cerc), despre relaţii versus dragoste, despre căsnicie şi frica de ea, despre copii (când, câţi şi mai ales dacă), despre moarte şi (ne)uitare, despre viaţa cea de toate zilele a celor ne-speciali cu orice preţ: ne-cool, ne-trendy, ne-fancy, ne-cocalari, ne-piţipoance. Piesele lui Brănescu trag cortina de pe normalitatea existenţei şi pun stop goanei după senzaţional.


În „Acasă la tata” autorul operează cu tipologii, dar fiecare personaj-tip sau situaţie-tip are mai multe reflexii. Nimeni nu este atât de fericit pe cât pare, dar nici atât de nefericit. Cariera de Bucureşti nu este atât de strălucită pe cât se vede de la Lehliu, iar familia rustică are şi ea dramele ei. Viaţa este la fel peste tot în piesele lui Brănescu, are şi bune, şi rele, iubire, frustrări, compromisuri, resemnare, dar merge mai departe. Scriitorul dezvăluie într-un comic sănătos, dar discret, o felie de existenţă necosmetizată, excelent desenată de actori.

„Acasă la tata” este România simplă de astăzi, pe care Mimi Brănescu & company o spală cu detergentul care revigorează culorile. Poate aşa o mai văd şi alţii.

Published in: on 7 Februarie 2011 at 20:51  Lasă un comentariu