Ce Inimă are Manole!?!


 



Inimă de cîine, nuvela lui Mihail Bulgakov, este o piesă tipică pentru acest autor: are un aer tulbure, cu inflexiuni tragice, contracarate de momente vesele; satira cea mai corozivă se întîlneşte aici cu sugestii ştiinţifico-fantastice.

Povestea e una de domeniul fantasticului vag ştiinţific: un mare medic moscovit din anii douăzeci face o experienţă, transplantîndu-i unui cîine cules de pe străzi testiculele şi hipofiza unui bărbat tînăr, mort de trei ore.

Cîinele, excelent interpretat de  Marius Manole, devine om, şi anume un bărbat fără maniere, beţiv şi mincinos, laş şi revendicativ, aşa cum îi stă bine unui proletar revoluţionar asemenea celor cu care se înhăitează Şarikov, fost Şarik. Povestea fantastică nu e decît un vehicul pentru demonstraţia pe care scriitorul vrea şi reuşeşte să o facă, şi anume aceea că om nu este oricine merge în două picioare şi bîiguie vorbe alandala.
Ar fi banal dacă ar fi doar atît. Dar dramatizarea, făcută de regizor după o traducere engleză (Yuryi Kordonski e în prezent profesor în State), reţine toată bogăţia de nuanţe pe care Bulgakov le strecoară printre firele poveştii.
Fireşte că, după ce noul proletar îi terorizează pe cei ai casei mai mult timp, asistentul acestuia îl convinge pe prof. Preobrajenski (un Victor Rebengiuc parcă născut pentru acest rol, cum e maestrul de atîtea ori) să-l readucă la starea de cîine şi operaţia inversă se produce şi-şi produce efectele.
 Spectacolul e realizat în cheie ironică (vezi instrumentele imense şi din alte domenii folosite la operaţie), cu mari îngroşări ale figurilor bolşevicilor din comitetul de bloc, care tot vor să-i rechiziţioneze profesorului măcar una din multele camere, dar acesta e protejatul unor înalţi responsabili comunişti, cărora le redă potenţa cam în felul în care a făcut din cîine om.
 
Mircea Rusu, în rolul asistentului, îşi compune foarte exact personajul, mai deloc savant, însă protejîndu-l cu decizia sa constantă pe altfel semidescurcăreţul om de ştiinţă ce-şi păstrează, totuşi, unele scrupule dobîndite prin educaţie. Întîlnirile dintre cele două lumi, în care medicii fără apărare înving prin logică şi inteligenţă prostia bolşevică, sunt admirabile şi vor fi constituit momente de fericire pentru scriitorul care, din păcate, nu a scăpat de braţul lung al aceleia.
Tania Popa şi Cecilia Bîrbora, cele două femei în casă ale profesorului, au apariţii convingătoare, Alexandru Bindea, revoluţionarul tratat de profesor, e şi el de un comic pregnant, ca şi Şerban Ionescu sau Florina Cercel. Grupul comitetului de bloc se mişcă bine, are unitatea de monolit cerută de orice partid-stat, alături de Şerban Ionescu evoluînd în acest grup Afrodita Androne, Dragoş Ionescu şi Răzvan Popa. Într-un rol episodic, bine conturat totuşi, tragic de altfel, Monica Florescu.
În interpretarea lui Victor Rebengiuc, Filip Filipovici Preobrajenski – trăind într-o ultimă falangă a civilizaţiei – e fragil prin bunătatea-i cumpătată, păstrător al achiziţiilor sociale multiseculare, bine puse în cutiuţe; e o apariţie din lumea faraonilor egipteni, şi e copleşitor.
 
 Dar cel pentru care ar trebui văzut spectacolul – şi nu numai fiindcă întotdeauna abjecţia e mai fascinantă decît virtutea – e Marius Manole în Şarik / Tipograf Tipografovici (Poligraf Poligrafovici, în versiunea românească a textului lui Bulgakov) Şarikov, cel mai complex, dificil, împlinit rol al său de pînă acum. Lipsit de patosul care-i caracteriza înainte jocul, construieşte cu o incredibilă maturitate obrăznicia şi sfidarea proletarului de dată recentă, în contrapartidă cu suspiciunea umilă a cîinelui vagabond, gonit de colo-colo, şi face din primitivism o probă a teatralităţii actoriceşti. Totul, cu buna măsură a lipsei de orgoliu scenic.
 
În Victor Rebengiuc, Kordonskyi şi-a găsit probabil interpretul cu care talentul său rezonează într-o armonie perfectă. Actorul este inteligenţa superioară devenită bun-simţ, gestul, vocea, totul e temperat de înţelepciunea a cărei supremă calitate este puterea de a ruga, nu de a impune. El e ultima baricadă a raţiunii în faţa haosului ce tinde să se stabilizeze. Preobrajenski a murit pe baricadă, a căzut în luptă, şi în faţa lui ar trebui să ne închinăm într-o linişte pioasă.

Marius Manole, omul-cîine şi cîinele-om, joacă în cu totul alt registru, al desenului primitiv, grotesc. Umilinţa se combină cu obrăznicia, slugărnicia cu tupeul; în două sau în patru picioare, fiinţa creată de Marius Manole se află la antipodul umanităţii şi actorul îşi impune treptat prezenţa centrală în spectacol. El are de partea lui autoritatea: comitetul de bloc – nu e mare lucru, ce poate să facă un comitet de bloc? -, dar şi aici regizorul a dat viaţă scenică nu datelor realităţii, ci esenţei ei.

 Deşi Victor Rebengiuc este principalul stâlp de susţinere al spectacolului, „inima” acestuia este tânărul actor Marius Manole, la fel de convingător în rol de câine vorbitor, cât şi în rol de om cu apucături câineşti. El reuşeşte performanţa de a ne demonstra că primul poate fi înzestrat cu conştiinţă, iar cel de al doilea nu e mai puţin animal doar pentru că vorbeşte. Mai sunt şi alte scene memorabile în spectacol, spre exemplu cele în care se ciocnesc cele două lumi diferite – profesorul, cu distincţia şi calmul său câştigat în secole de clasa socială din care face parte şi activistul Schwonder (Şerban Ionescu), reprezentantul muncitorimii, sfâşiat între vechile cutume, care îl îndeamnă la respect pentru cel mai presus de el, şi proaspătul orgoliu inoculat de partid, care îl determină să atace. Scene în care grija regizorului pentru lucrul cu actorii devine evidentă, amintind de celelalte spectacole ale sale – Unchiul Vanea , Căsătoria  şi Sorry  – şi ajutându-te să uiţi de celalalte momente ale spectacolului în care, din păcate, tensiunea bună se pierde.

 
Aceeaşi lipsă de orgoliu cu care e pus în scenă Inimă de cîine şi oricare dintre celelalte spectacole ale regizorului rus. Căci, oricîte rezerve ar ridica, în ce priveşte construcţia conceptuală, montarea lui Kordonskiy, un lucru e indubitabil: Inimă de cîine e un spectacol de un profesionalism de nereproşat, un spectacol de teatru de artă!
Anunțuri
Published in: on 25 Octombrie 2010 at 12:50  Lasă un comentariu