Articolul de mai jos va aparea in numarul urmator al revistei TOMIS.
E întuneric, se aude Leonard Cohen şi un sunet uşor de baston. Doamna T intră, se aşază pe fotoliu, îşi toarnă whisky într-un pahar şi se lasă „vrăjită“ de muzică. Sună la uşă. Mult, insistent. A venit un tânăr domn să-i facă portretul. De aici, dialogul spumos, naturaleţea interpretării şi vocea de neegalat a marii actriţe te pătrund şi-ţi dau senzaţia că priveşti pe gaura cheii o scenă din sufrageria doamnei Olga Tudorache.
„Portretul Doamnei T“ este a treia piesă scrisă de Ana-Maria Bamberger pentru Olga Tudorache, după „Noiembrie“ şi „Peşte cu mazăre“ – piesă care se joacă la Teatrul Metropolis.
„O potrivire de dincolo de ceea ce poţi explica simplu în cuvinte şi care nu încetează să ne mire, uneori cu oarecare spaimă, dar, mai ales, cu mereu surprinzătoare bucurii“, spune Bamberger despre colaborarea cu marea actriţă. Olga Tudorache e de aceeaşi părere, iar de data aceasta nu s-a mai simţit într-un rol. „Piesa aceasta este cu adevărat povestea mea. Nu am jucat nicio clipă un personaj pentru că nu era nevoie“, mărturiseşte Doamna T, îndemnându-i pe cei care vor să ştie ceva despre ea să vină s-o vadă jucând.
Chiar dacă naturaleţea actriţei face ca personajul să treacă dincolo de scenă, vocea sufleurului, care s-a auzit destul de clar la prima reprezentaţie, o duce pe Doamna T înapoi în apartamentul ei din Bucureşti. Momentele de tandreţe, cele amuzante, cele de meditaţie sau de amintire pleacă de la replica „Cine te-a trimis?“. Întrebarea la care Doamna T caută răspunsul până la final şi i-l cere, la fel de insistent cum a sunat el la uşa ei, dar mai discret, tânărului Marius, pictorul care face portrete. De-a lungul zilelor care trec „la treabă“, cele două personaje îşi povestesc vieţile, bătrâna actriţă dând lecţii de viaţă, tânărul pictor încercând să nu le asimileze şi să trăiască după propriile-i criterii.
Povestea este simplă şi, totodată, complicată, ca orice poveste de viaţă. Şi totul pare să provină din interpretarea unui celebru cântec al lui Leonard Cohen, „Faimosul loden albastru” (Famous Blue Raincoat), ale cărui triste versuri dezvăluie şi ascund o tristă poveste de dragoste şi infidelitate. Cântecul străbate piesa de la început până la sfârşit. Conceput ca o scrisoare, textul pare a fi adresat, de către cel ce semnează la final L. Cohen, prietenului („my brother, my killer”) care a trăit o poveste de dragoste cu soţia lui, poveste înţeleasă şi acceptată de soţ ca făcând parte din viaţă, poveste care, paradoxal, nu distruge afecţiunea celui trădat faţă de infideli.
Piesa „Portretul Doamnei T” începe cu un pictor care vine la uşa actriţei octogenare Doamna T. pentru a-i face portretul, la comanda unui necunoscut al cărui nume se promite revelat la terminarea tabloului. După ce îl refuză categoric, din inerţia prizonieratului în propria singurătate, bătrâna actriţă se lasă convinsă a-i poza – ori din curiozitate, ori din cauza asemănării pictorului cu fiul ei pierdut prin lume, ori întrezărind posibilitatea comunicării cu o altă fiinţă omenească.
Începe o serie de şedinţe în cadrul cărora se creează un anumit gen de intimitate între artist şi subiectul artei sale. Fără ca relaţia de confidenţă să fie declarativă, cei doi îşi mărturisesc cele mai profunde trăiri.
Cu dezinvoltură şi farmec, Doamna T retrăieşte, alături de tânărul pictor, toate sentimentele încercate într-o viaţă de om, de la durerea pierderii tatălui, până la fiorul adolescentin al primei iubiri, dragostea maternă, sfâşierea despărţirii de propriul copil şi durerea de a fi judecată de el, suferinţele despărţirilor de oamenii iubiţi, unele disimulate cu umor şi spirit ludic aproape tineresc, altele înecate într-o înghiţitură de whisky cu miros de ploşniţă sau ascunse de fumul de ţigară.
La rândul lui, confidentul îşi povesteşte drama de a iubi, încă şi fără speranţă, o femeie care l-a părăsit pentru a-şi urma marea dragoste, act de infidelitate înţeles şi acceptat, aidoma cu cel din cântecul lui Leonard Cohen. Coincidenţele de vârste şi de nume dezvăluie, în cele din urmă, că bărbatul pe care femeia iubită de pictor l-a urmat este fiul Doamnei T, şi tot el este acela care a comandat portretul şi este aşteptat să-l ia din casa mamei sale.
Doamna Olga Tudorache îşi interpretează cu incredibilă vitalitate personajul în piesa pe care o defineşte ca propria sa poveste, iar tânărul său partener, actorul Lucian Nuţă, o acompaniază cu empatie şi se lasă condus într-un damen vals trist şi fermecător.
Despre celebra actriţă, regizoarea Cătălina Buzoianu afirma: „Olga Tudorache este un taifun, o tornadă, un fenomen cosmic, este un om, este o femeie, este o mamă extraordinară şi o profesoară de excepţie. Farmecul şi temperamentul ei sunt tandre şi ucigătoare în acelaşi timp. Olga este un caracter desăvârşit. Cred că nu se poate vorbi despre ea decât la superlativ. Este iubită şi niciodată detestată, ceea ce pare neverosimil în lumea noastră, dar nu cred că se poate spune despre ea decât Miracolul Olga…”.
Cu maiestrie, Olga Tudorache imbina comicul – ironia si autoironia – cu dramaticul – tristetea singuratatii, uitarea si neimplinirile sentimentale. Doamna T. este aparent doar o femeie ferma, transanta, ea se apropie, usor, sensibil, de pictor si incepe sa-l integreze imaginii fiului sau.
Si in „Portretul Doamnei T.“, ca si in celelalte spectacole in care joaca acum, Olga Tudorache ofera ceea ce se poate numi un „spectacol de actor“. In peisajul nostru teatral foarte rari sint cei care isi permit sa sustina o serie de astfel de spectacole, ce solicita forta unui talent urias, unicat. Doamna, regina a teatrului nostru, detine acest har, iar in fata sa aplauzele sunt doar un gest minor de plecaciune; intilnirea cu Olga Tudorache a oricarui spectator va ramine marcata in memorie. A avut prilejul de a admira un fenomen artistic!
FLORIN TUDOSE
despre teatru... 
buna piesa!