Teatrul ODEON- „GAIŢELE”- România la ea acasă!


Spectacolul Gaiţele, montat de Alexandru Dabija la Teatrul Odeon din Bucureşti, a avut premiera în 2002, dar nu s-a uzat moral nici în 2010. Comedia trece de două ori testul timpului. Rămâne cu un umor la fel de proaspăt, după 70 de ani de când a fost scrisă, şi îşi păstrează şarmul de spectacol devenit instant clasic, la peste şapte ani de la premieră. Avem de-a face cu o maşinărie perfect unsă, condusă impecabil de toţi actorii şi care va parcurge multe mii de kilometri şi de acum înainte.

Gaiţele sunt nişte păsări sedentare, care trăiesc în pădure. Sunt cunoscute pentru comportamentul lor îndrăzneţ şi agresiv. Trăiesc în America, dar sunt unele pe care le găsim şi în Europa, şi în Asia. Sunt aproape omnivore şi fură de obicei ouă – probabil că nu prea au o imagine foarte bună în societatea lor paralelă. Gaiţele din piesa lui Kiriţescu sunt nişte găini bătrâne cu accent oltenesc, care s-au sălbăticit de atâta singurătate împărţită la trei. Confiscă părţile frumoase ale vieţii altora şi nu le mai dau înapoi. Devorează colaci, colivă (în general, moartea) şi se simt revitalizate de bârfă.

Aneta Duduleanu, Lena şi Zoia îngroapă pe toată lumea: tineri, bâtrâne, relaţii sau speranţe şi au chef de viaţă la parastas. Asistă melancolice la parade mortuare care trec inevitabil prin faţa ferestrei lor. Iau în râs sfârşitul dintr-un instinct de prădător, aproape fără să-şi dea seama. În casa lor în care pare că nu se întâmplă nimic, se întâmplă, de fapt, totul.

Tragicomedie rară, intens ironică, având o schemă dinamică aproape minimalistă, piesa Gaiţele este tăioasă prin modul în care împarte tipologiile. Oferă roluri foarte puternice actorilor din prim-plan. Dorina Lazăr (Aneta Duduleanu) este primadona care conduce cu false modulaţii vocale şi cu un şchiopătat trucat convoiul gaiţelor spre victoria supremă: nimeni nu stă în calea adevărurilor lor. Zoia (Constantin Cojocaru în travesti) este delicioasă atunci când îşi dilatează pupilele de plăcere, are o lăcomie candidă şi dă cele mai bune lecţii de mâncat colivă, iar Lena (Ionel Mihăilescu, tot în travesti) joacă admirabil rolul gaiţei de rang secund, alegând o formă mai puţin îngroşată stilistic. Pavel Bartoş nu încetează să uimească într-un rol de lacheu cu mândria frântă, o umbră palidă a unei neveste mai înalte.

Pentru Dorina Lazăr, rolul este o izbîndă care, alături de Zoiţa din O noapte furtunoasă, demonstrează că aceasta ştie să-şi fructifice talentul şi îi prieşte maturitatea în profesiune. Din nou am regretat că excelenta Carmen Tănase n-a găsit la Teatrul Odeon roluri pe măsură. Ceea ce face ea dintr-un rol oarecare cum este Calotte ne vorbeşte şi despre forţele talentului său, dar şi despre nevoia de a da mai mult decît i se oferă ca partitură.

Marius Stănescu este un Mircea Aldea stins, abulic, un chip insolit al personajului.

Scoarţele sau covoarele, prin care Vittorio Holtier a delimitat spaţiile de joc, de trecere, de obstacol vin din veac şi-s făcute să reziste încă unul cel puţin. Par a fi perene ca şi colcăiala simulînd trăire şi sentiment, consumată în atmosfera rarefiată, irespirabilă din casa şi lumea Dudulenilor.

În casa Anetei Duduleanu, trei femei bătrâne, care au uitat de mult cum iubeau cândva, supraveghează atent dizolvarea unei relaţii. Un bărbat mai tânăr se satură de boala soţiei şi alege să se arunce într-o relaţie la fel de nesănătoasă. Gaiţele sunt acolo, adulmecând moartea. Vampa, baba, amantul ratat, mironosiţa trădată, servitoarea fitilistă şi parvenita se întâlnesc în sufrageria Anetei pentru a bârfi tot ce mişcă şi ce nu mişcă.

De ce traverstiuri pentru surorile Duduleanu? Cine şi ce încearcă să ascundă, să disimuleaze sub haine de împrumut? Răspunsurile, pe palierul de profunzime, cel al discursului despre teatru ca artă, apar explicit formulate în epilog. Adică la aplauze. Ieşirea finală la rampă e atent regizată în doi timpi, pe două linii melodice diferite care alternează. Prima invocă pianul din filmele fără sonor, mai exact, din comediile mute, iar cea de-a doua este un marş funebru pe care l-am tot auzit pe parcursul spectacolului. Un prohod săltăreţ pentru o formă ce se goleşte de viaţă încet şi sigur!

Anunțuri
Published in: on 25 Martie 2010 at 18:05  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://despreteatru.wordpress.com/2010/03/25/gaitele-romania-la-ea-acasa/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. […] recomand piesa nu doar pentru subiect, dar si pentru distributie. Faceti-va rezervare cat inca se joaca! Share this:FacebookTwitter […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: