Interviu cu Victor Rebengiuc:“Iubeşte arta din tine, nu pe tine în artă!”


 

Să faci un interviu cu Maestrul Rebengiuc este în sine o aventură! Nu mi-am propus să aleg calea oficială, cu intervenţii sus- puse sau legături intermediare. M-am decis ca după o reprezentaţie a piesei Legenda Marelui Închizitor, să merg la cabine să-mi încerc norocul! Maestrul nu m-a refuzat, şi m-a programat peste o săptămână, dupa ce va fi jucat aceeasi piesă! Şi deşi îl credeam obosit după spectacol, m-a primit cu voioşie în cabina dumnealui, unde am discutat preţ de o oră. Ce a ieşit puteţi citi mai jos. Îi mulţumesc încă o dată pentru amabilitatea şi bunătatea de care a dat dovadă! Sănătate, Maestre!

 

– Bun găsit, domnule Rebengiuc, în primul rând vă spun „La mulţi ani!” pentru ziua dvs. de naştere şi apoi pentru că UNITER împlineşte 20 ani de la înfiinţare.

Victor Rebengiuc: Da, într-adevăr e o sărbătoare şi merită să fie onorată pentru că a însemnat ceva UNITER-ul în lupta noastră, a actorilor şi să sperăm că va însemna şi de aici înainte.

– Dvs. aţi fost chiar unul dintre membrii fondatori ai UNITER! Cum era după Revoluţie în teatru?

Era ca la Revoluţie! Fiecare avea ideile lui dar important e ca am izbutit să impunem această nouă formulă de uniune teatrală. Iar în ceea ce priveşte aniversarea mea, asta n-ar mai fi un prilej de bucurie şi de petrecere pentru că la 77 ani începe să se vadă coltţul…

– Nu vorbiţi aşa!

 Ba de ce, care-i speranţa de viaţă pentru noi? 77 de ani e chiar mai mult decât speră ei c-o să le mananc eu pensia!

– Revenind la piesa pe care tocmai aţi încheiat-o, de ce aţi dorit să jucaţi rolul Marelui Închizitor?

Am dorit să joc pentru că am fost foarte impresionat de textul ăsta, când l-am văzut într-o interpretare în regia lui Peter Brook şi citisem cartea demult dar eram tânăr şi nu mi-a rămas în minte şi nu trăisem, nu conştientizasem, nu avusesem 40 de ani de comunism, de socialism, acum i-am realizat ascultând textul ăsta şi recitindu-l mi-am dat seama ce se întâmplă cu noi şi am zis că este bine pentru cei care nu au trăit perioada asta să vadă ce se întâmplă când există cineva care te obligă să renunţi la libertatea ta!

 – De ce renunţă oamenii la libertatea lor în favoarea unei bucăţi de pâine sau a unei sinecure?

Pentru că ţi-e foame şi dacă-ţi întinde unul o bucată de pâine, îţi închide gura!

–  Ne mai putem permite să fim liberi?

 Eu imi permit să fiu liber pentru că nu mi se poate închide gura cu nimic dar ăsta este adevărul, că există tendinţa printre cei care ne conduc, oameni politici, religioşi, de a stăpâni ei- “ nu mai fiţi liberi, renunţaţi la chestia asta şi o să aveţi de toate, ne gândim noi pentru voi şi voi faceţi ce spunem noi, că o să fie bine pentru toţi- şi câţi copii să aveţi, şi câţi să n-aveţi, şi ce să mâncaţi şi cât să mâncaţi, şi cum să vă însuraţi şi cum să nu vă însuraţi şi toată viaţa v-o facem noi, voi numai să staţi cuminţi şi să nu aveţi probleme! Nu trebuie să gândiţi voi- nu avem nevoie de chestia asta!“

 – Practic, din ce spuneţi nu transmiteţi prea mult optimism, nu s-a schimbat mare lucru după 1989!

 Nu s-a schimbat mai nimic, s-au schimbat doar conducătorii, au venit ăia mai tineri, adică eşalonul al doilea, asta e nenorocirea noastră, că Revoluţia nu a schimbat decât conducătorii care erau atunci în funcţie!

 –  Cum se văd teatrul şi publicul la 77 ani, de pe scenă?

 Adevărul este că eu nu-mi dau seama că am 77 ani, mă simt încă liber, mă mişc bine, nu am probleme de sănătate şi nu am avut toată viaţa mea, nu am stat în spital o zi- mulţumesc lui Dumnezeu că m-a ţinut sănătos! Am avut răceli, dureri de dinţi, scrânteli de picioare, chestii de-astea…gută, am avut gută, e adevărat!

–   Cum vă explicaţi că marii actori sunt atât de longevivi pe scenă? Care ar fi secretul?

Nu-mi dau seama cum! Nu e un secret! Nu am făcut excese în viaţa mea! Am şi o constituţie omogenă, bună, probabil şi că nu am pierdut nopţi cu duiumul, nu am băut în neştire, m-am ocupat numai de profesie pentru că am avut mult de lucru şi sunt foarte fericit că am avut de lucru! Teatrul nu mă oboseşte deloc pe mine! Pot să joc încontinuu spectacole şi nu sunt obosit! Chiar este şi un medicament, dacă vin cu o durere de măsea, ceva, la teatru, în momentul când sunt pe scenă mi-a trecut, am uitat, gata!

 – La fiecare rol ştiu că sunteţi foarte exigent şi vă faceţi autocritica- mereu spuneţi ce a fost bine, ce nu a mers. Ca să folosesc şi eu un clişeu, mai face asta şi un “monstru sacru”?

Domnule, dacă zici că eu sunt “montru sacru”, să ştii că sunt foarte supărat, nu aveam asemenea impresie despre mine, chiar ”monstru”? (râde) Nu sunt un “monstru sacru”! Eu sunt un actor cu destul de îndelungată experienţă pe scenă, am vreo 55 ani, şi îmi fac datoria la fel de bine şi de exigent, îmi respect profesia şi îi acord toată atenţia mea, publicul văd că este cuminte în general în sală, ascultă, mai ales la piesa asta chiar mă temeam că n-o să-i intereseze, o să fie câteva săli de spectatori care vor veni, care au citit cartea, care au o idee despre treaba asta şi care vor să vadă ce se întâmplă! Dar uite că am jucat vreo 12-13 spectacole cu sălile pline şi majoritatea spectatorilor sunt tineri, asta mă bucură foarte mult, pentru că mesajul pe care-l transmit cu piesa asta este receptat de cei tineri şi cu siguranţă că înţeleg ceva, pentru că mă căznesc să le explic ce se întâmplă în textul ăsta, să-i fac să înţeleagă foarte bine ce se întâmplă.

–  Facem un salt în timp- Craiova, Vlad Mugur, Bărbierul din Sevilla, debutul…

 Da, în 1956…era prima oară când apăream pe scenă într-un Teatru Naţional, la Craiova, eram cu un grup de absolvenţi, împreună cu profesorul nostru Vlad Mugur acolo… Bărbierul din Sevilla era piesa pe care o jucasem la producţie, în Institut şi o reluasem acolo cu câteva schimbări de distribuţie, pentru că unii dintre studenţi nu mai erau cu noi şi a trebuit să fie înlocuiţi cu nişte actori ai teatrului din Craiova, dar emoţiile mari le-am avut la Ce înseamnă să fii Onest de Oscar Wilde, montată tot de Vlad Mugur– era un spectacol deosebit, atunci debutam cu adevărat…era un rol făcut special pentru scena aceea şi jucam noi, cei tineri, grupul nostru- Silvia Popovici, Sanda Toma, Rauţchi, Rucăreanu, eu, Cozorici şi a fost un spectacol care a avut foarte mare succes. Îmi aduc aminte cu multă bucurie şi recunoştinţă că la premieră, ţinând seama că s-a întâmplat în iarnă, noiembrie- decembrie, doamna Buzescu, profesoara mea, pe care o iubesc şi căreia îi datorez toată cariera mea- ea m-a facut actor!-, ea care nu venea la şcoala când era frig, când era iarnă, a venit la Craiova, domnule, m-am pomenit cu ea acolo, a venit cu trenul şi asta a fost o mare bucurie pentru mine. Adevărul este că ea m-a urmărit pe tot parcursul carierei mele, cât a trăit şi la fiecare premieră a mea venea, mă vedea şi a doua zi îmi dădea telefon şi-mi spunea ce i s-a părut că e bine, ce i s-a părut că nu e bine şi mă îndruma să remediez eventualele lipsuri care apăreau.

–  Şi apoi, în 1957, pe scena de la Bulandra, dublu debut, dvs. şi Liviu Ciulei în „Omul care aduce ploaia”!

Da, se poate spune că a fost un dublu debut pentru că Liviu Ciulei m-a distribuit. Adevărul e că atunci când am venit la Bulandra de la Craiova, fugind de acolo pentru că nu vroiam să rămân, eu vroiam să vin acasă, eram îndrăgostit, iubita mea era în Bucureşti, mama îmi spunea: “vino acasă, vino acasă!”, si cum o iubeam şi pe mama, mă rog, am venit…eu deja eram distribuit în două piese, erau afişate distribuţiile la avizierul teatrului şi m-am văzut acolo- era un lucru deosebit!

–  Peste doi ani, în 1959, rolul fiului din Moartea unui comis voiajor, un rol de care v-aţi ataşat.

Era prima oara când jucam un rol de dramă! Şi rolul ăsta mi-a placut atât de mult şi l-am jucat cu atâta plăcere şi dăruire, cum nu vă puteţi imagina! E vorba de un mare autor dramatic, Arthur Miller, piesa este extraordinară, rezistă în timp şi se joacă acum cu acelaşi succes cu care se juca şi acum 50 ani, şi mi-am zis când eram tânăr şi-l jucam pe fiul cel mare: “domnule, dacă îmi ajută Dumnezeu, când voi fi bătrân, aş vrea să-l joc pe tatăl!” Şi visul mi s-a împlinit, am îmbătrânit, căutam o piesă în care să joc, găsisem una subţirică şi deodată mi-a venit ideea- stai, domnule, că eu vroiam să joc în Moartea unui comis voiajor…m-am dus la directorul teatrului şi i-am zis că aş vrea să joc piesa asta!

–  Aura Buzescu, Vlad Mugur, Lucian Pintilie, Dan Piţa, Radu Penciulescu, Cristi Puiu- cum influenţează aceşti regizori devenirea unui actor?

Păi aceştia pe care i-aţi pomenit sunt nişte buni regizori, care ştiu cum să lucreze cu actorul, sau ştiu să-l formeze, cum e cazul doamnei Buzescu şi care au metoda, posibilitatea, au cheia cu care să descuie lădiţa cu sentimente, cu talent, cu mijloace artistice ale actorului şi să le scoată la vedere. Cu asemenea regizori am făcut roluri pe care nu mă asteptam să le fac vreodată.

–  Cum reuşiţi mereu să intraţi în pielea personajului?

Nu ştiu cum, asta e o chestie pe care nu pot s-o explic! Ţine de talent, probabil, de vocaţia mea, asta am făcut! Cu timpul am învăţat pentru că mi-aduc aminte când trebuia să fac un personaj, nu ştiam de unde să-l apuc, ce să-i fac…mă gândeam că dacă ar fi 15 cărămizi şi ar spune că rolul ăsta are 15 cărămizi, le luăm şi le punem una peste alta şi ăsta-i rolul! Dar când nu ai aceste cărămizi, ce te faci? Cu timpul am descoperit cum te poţi apropia de un rol, cum îl citeşti foarte bine de mai multe ori, vezi cine este el în economia piesei, pe cine iubeşte din piesă dintre partenerii lui, pe cine urăşte, cui arată că-l iubeşte, cui nu-i arată că-l iubeşte dar îl iubeşte totuşi, mă rog, sunt o mulţime de lucruri care construiesc un personaj şi trebuie să te ocupi de ele.

–  Dar poţi juca un rol dacă nu-l simţi?

Îl poţi juca dar nu iese ce trebuie să iasă! Mi s-a întâmplat şi chestia asta, când nu m-am putut apropia şi n-am găsit calea către rol- e vina mea, nu a rolurilor!- şi pe care ori le-am jucat prost, ori le-am refuzat.

–  Deci au existat şi roluri pe care le-aţi refuzat!

Ei, da, sigur, au existat multe şi vor mai fi!

–  Cum aţi intrat în rolul, în mintea lui Moromete?

 Am citit cartea şi am scăpat de un complex pentru că tot timpul mi se spunea că Moromete este prototipul tăranului român…eu nu am fost ţăran, am fost născut şi crescut în Bucureşti, n-am avut rude la ţară, în vacanţă stăteam împreună cu fratele meu pe asfaltul din oraş şi băteam mingea de cârpă..nu ştiam cum e…colegii mei de şcoală se duceau în fiecare vară la mătuşi, la bunici la ţară…dar m-am gândit că ţăranul este şi el un om, cu problemele lui, este conducătorul unei familii, răspunde de fericirea şi de viaţa membrilor familiei lui şi trebuie să rezolve problemele astea pe care le are! Şi asa am făcut personajul! Am stat cu cartea în mânî tot timpul filmărilor!

–  Cu rolul din “Pădurea spânzuraţilor”, premiat la Cannes pentru regie, practic v-aţi impus în film şi ştiu că vă este foarte drag!

În Mexic exista un festival al festivalurilor care avea loc spre sfârşitul anului şi am fost invitaţi la Acapulco premianţii celor mai importante festivaluri de peste an din lume! Pe noi ne-au invitat cu Pădurea spânzuraţilor. Nu se dădeau premii acolo, lumea era toată destinsă, eram liberi, făceam plajă ca era îngrozitor de cald şi umezeală şi după ce fost prezentat filmul nostrum, ne-am întors la hotel mai târziu. Lumea care se aşezase la mese s-a ridicat în picioare şi au început să ne aplaude! A fost cel mai frumos moment pe care l-am trăit în viaţa mea, ca nişte oameni, specialişti de profesie să te aprecieze în felul ăsta, să se ridice în picioare şi să te aplaude din proprie iniţiativă!

–  Cât de mult v-a plăcut rolul lui Pampon din “De ce trag clopotele, Mitică”?

Mi-a plăcut foarte mult! Şi ăsta e unul dintre rolurile de care-ţi spuneam că nu credeam că-l pot juca! La fel ca şi Moromete! Dar Pintilie m-a distribuit şi a lucrat cu mine aşa cum ştie el să lucreze, şi m-a tot biciuit şi m-a tot întors…este foarte exigent şi trage câte 20-30 de duble la un cadru, de fiecare dată ai de corectat câte ceva, îţi spune:”acolo n-a fost bine!” După 15-20 de reluări nu mai ştii ce trebuie să faci! Până la urmă a ieşit ceva din rolul ăla!

 Mai sunteţi furios ca Niki Ardelean? Ce vă înfurie azi?

Niki Ardelean a devenit furios după ce a înghiţit foarte multe umilinţe, a fost călcat în picioare de cuscrul lui şi de viaţă în general, atunci a devenit foarte nervos şi n-a avut altă cale de a-şi vărsa frustrarea decât cea pe care o are în film.

– Regizori tineri sau consacraţi?

Şi unii, şi alţii, talentaţi să fie, să ştie să lucreze cu actorul! Ai pomenit mai devreme şi regizori tineri, am facut de curand un film cu Calin Netzer, un regizor foarte tanar, filmul a fost prezentat la un festival de film d ela Salonic unde a luat cinci premii, printer care si un premiu de interpretare pentru mine, sunt premiant, bucurati-va!

– Ati furat meserie de la colegii de platou?

Intotdeauna am furat meserie, inca din Institut am avut mari actori pe care i-am urmarit-  mama, ce pleiada de actori erau cand eram eu student! Doamna Buzescu, Costache Antoniu, Ion Manolescu, Storin, Vraca, Mimi Botta, Marieta Deculescu, Sonia Cruceru, Beligan, Birlic– o nebunie, aveai ce sa furi de la ei!

– Inteleg ca si modelul lor v-a impins catre teatru? Ce v-a incurajat?

Domnule, ce m-a incurajat… a fost absolut intamplatoare aterizarea mea in domeniul teatrului! Unul din colegii mei mi-a spus intr-o zi ca o sa joc intr-o piesa pe care o pune el la scoala, acolo, si asa am inceput! Dup-aia m-a chemat altul- hai sa mai joci si intr-o alta piesa si am jucat la intalnirile populare, erau camine culturale si am jucat in ele, in cartier, acolo jucam!

–  Cum era copilul Victor Rebengiuc?

Era un copil cuminte, care-si vedea de scoala, silitor…

– Va placea sa invatati?

Mi-a placut sa invat, da, am fost un copil cu aplicatie catre invatatura si eram printre cei mai buni din clasa! Nu ma laud dar asa a fost!

– Credeti ca tatal dvs., de care nu v-ati bucurat pentru ca a luptat pe front, ar fi vrut sa va vada actor?

De ce sa nu vrea, cred ca ar vrut dar daca ar fi vrut poate ar fi facut si ceva in sensul asta, dar nu vreau sa dicut despre asta…

– Care este secretul prin care dupa 43 de ani de casnicie cu doamna Mariana Mihut- altii nu rezista nici 43 de zile in lumea de azi!- sunteti la fel de tineri si la fel de proaspeti?

Domnule, secretul este sa nu auzi intotdeauna ce spune celalalt!(rade) Si sa nu vrei sa-i raspunzi cu orice pret la nivelul si la tonul cu care iti spune ea ceva! Trebuie sa intelegi ca sunt perioade mai dificile cateodata si asta e, ne-am inteles foarte bine pana la urma, pentru ca toate micile dispute pe care le-am avut au sfarsit in veselie, ne-am amuzat, asta a fost!

 – Ati cunoscut-o pe platourile de la Buftea, desi erati vecini, in acelasi bloc!

 Ea statea la intrarea A, eu sateam la intrarea C! Era un bloc foarte mare, avea sapte scari si trei intrari, ea statea pe prima, eu pe ultima, mi se pare! Ea stia ca eu stau in blocul ala dar eu habar nu aveam ca eram vecini!

– Cum l-ati educat pe Tudor?

S-a educat singur, inrtr-un fel! Educatia pe care i-am dat-o a fost sa fie sincer, sa nu minta niciodata si sa fie el insusi! Sa judece foarte bine ce are de facut si cum trebuie sa faca si vad ca se tine de sfaturile astea! E un baiat foarte serios, care a citit foarte mult si stie foarte multe lucruri dar nu le prea arata, ca e prea timid! Dar sper ca o sa-i treaca odata timiditatea asta, cand o sa-l umple de tot, o sa dea pe dinafara!

– Aveti un nepot superb- sa va traiasca!-, pe care l-am vazut pe Facebook, sunteti conectat la tehnica moderna…

Da, fi-miu m-a conectat in perioada cand a fost plecat in America, a fost un mijloc de a comunica, primeam si trimiteam mail-uri si m-a invatat. Nu sunt specialist! Si cu Facebook e o nebunie, pe mine ma doare capul, imi place linistea, totusi! Am doi, trei prieteni cu care discut, nu am nevoie de o armata de prieteni care nici nu sunt prieteni, pana la urma, decat ca pot sa fie intr-o relatie cu un artist! Si iti cer prietenia fara sa se prezinte! Ei stiu cui cer prietenia dar eu nu stiu pe cine accept ca prieten! Si-mi arata o poza cu o pisica! Pai ce sa fac eu cu pisica aia, n-am ce sa fac! Nu pot sa zic ca asta e prietenul meu, de cand il asteptam!🙂

 – Cum v-a venit ideea sa recitati poezia Doina  in decembrie 1989?

Pai mi-a venit pentru ca era o poezie interzisa si a fost prima ocazie in care as fi putut arata ca exista o asemenea poezie superba a lui Eminescu si am zis-o!

– Ce sperante aveati atunci?

Ehe, aveam sperante frumoase atunci! Credeam ca s-a schimbat tot! Ca s-a schimbat cu totul totul! Dar nu s-a schimbat nimic! S-au imbogatit foarte mult toti cei care au facut politica, asta este caracteristica societatii noastre dupa 20 ani de democratie, paradoxul ei e ca au devenit foarte bogati cei care au facut politica, nu cei care au avut activitati economice, unde e firesc sa te imbogatesti daca ai o afacere buna si-ti merge bine, te imbogatesti! Dar sa te ombogatesti facand politica, asta mi se pare ceva record absolut mondial, uite- planetar, nu mondial!

– Dvs. ati fost angajat mult timp in viata publica, avand opinii transante, clar exprimate, chiar ati candidat pe listele PNL, ati picat primul sub linie…daca ati fi fost ales parlamentar credeti ca se schimba destinul dvs., mai jucati teatru sau puteati schimba ceva in domeniul cultural?

Nu, nu, n-as fi ramas parlamentar pentru ca nu m-as fi putut adapta! Eu nu stiu sa mint! Si as fi cerut mereu adevarul si as fi spus adevarul! Ar fi fost o nebunie, as fi murit cu unul de gat de la PSD sau de la PRM, pentru ca n-aveam ce sa caut acolo!

Si am mai avut eu o functie dintr-asta, studentii m-au chemat dupa revolutie la Institut si am fost rector sase ani de zile dar in afara de faptul ca m-am inteles foarte bine cu studentii si m-am preocupat sa se intample ceva in Institutul ala care era lasat in paragina si urma in mod sigur sa fie desfiintat pentru ca Ceausescu nu avea nevoie de actori profesionisti, pentru ca spunea mereu ca amatorii sunt adevaratii artisti! Termina omul strungul, incuie frumos, vine acasa, se spala pe maini si incepe sa scrie o carte sau sa cante la vioara…asa credea el! Si m-am zbatut sa creez sectii noi si am avut o relatie foarte frumoasa cu studentii, le sunt recunoscator si bag de seama ca si ei imi pastreaza o amintire frumoasa!

 – Mai exista apetenta in ziua de azi pentru arta, pentru citit, pentru teatru?

Exista, vezi ca salile sunt pline in permanenta, iar majoritatea spectatorilor sunt tineri, deci exista acest interes pentru cultura, pentru lectura, cum apare o carte interesanta se epuizeaza imediat, chiar daca ea costa atat de mult si nu oricine si-o poate permite! Sunt targurile astea de carte si sunt pline mereu, se cumpara carte pe rupte si cred ca se citeste, nu?

– Dvs. mai aveti timp sa mergeti la teatru?

Eu mai am din cand in cand dar nu prea-mi place sa merg la teatru decat cand joc eu!

– Care este ultima piesa pe care ati vazut-o?

Este o piesa foarte buna pe care l-am vazut la Odeon, Pyramus and Thisbe care mi-a placut la nebunie si mi-au placut doi actori excelenti– Antoaneta Zaharia si Ionel Mihailescu!

– Stiu ca una din placerile dvs. a fost gatitul! Mai gatiti?

Mai gatesc dar acum a invatat si Mariana sa gateasca…

…in sfarsit, dupa 43 de ani!:))

 Nu, dar gateste foarte bine si acum nu mai are repetitii si intra ea in bucatarie si eu nu o deranjez!

– Ce va placea sa gatiti?

Orice, si acum fac ciorbe, daca e vorba de ciorba o fac eu!

– Ce i-ati sfatui pe tinerii din ziua de azi, sa mai incerce la teatru, sa urmeze o cariera din vocatie si pasiune sau sa-si asigure un trai decent dintr- o meserie banoasa?

Domnule, cine are talent nu se uita la chestia asta cu banii! Meseria noastra nu e banoasa! Salariile noastre sunt mici, acum ni le mai si taie, aveam si eu o nebunie ca eram pensionar si aveam un cumul la Teatrul National, acum nu mai am dreptul si a trebuit sa optez, am ales pensia si joc cu bucata, cum se spune!

– Cum va luptati cu criza, ca veni vorba…

Nu ma lupt, n-am fost niciodata un om pretentios, n-am avut probleme de imbracaminte, sa am nu stiu ce toale facute special, sa am parfumuri! Eu am o pereche de pantaloni, de pantofi si un pulovar si le port pana se rup si apoi imi iau altele! Nu fac parada modei niciodata! Am trecut prin crize mult mai mari decat asta, am apucat si razboiul, si toata perioada comunista, nu mi-a fost usor dar iacata ca am trecut peste toate astea!

– Exista vreun rol pe care in viitor ati dori sa-l jucati?

Nu, nu exista! Nu am un rol visat! S-ar putea sa mai apara vreunul, cine stie, ma distribuie vreun regizor care are o piesa si zice: uite, domnule, il joci tu! Ultimul rol visat a fost asta din Moartea unui comis voiajor

– Cioran spunea ca muzica este refugiul sufletelor pe care le-a ranit fericirea! Dvs. in ce muzica va refugiati?

Numai muzica clasica! Asta imi place la nebunie! Si-mi mai place si muzica usoara a anilor 60-70…

– Erati un adolescent rebel?

Nuuu, n-am avut treaba cu asta! Eu nici n-am auzit de Beatles cand toti stiau de ei, habar n-aveam! Imi placea muzica usoara compusa de Ion Vasilescu, Dendrino, Vasile Vasilache de la noi. Charles Aznavour, Dalida, Becaud, jazz-ul imi place la fel- Armstrong, Ella Fitzgerald, Duke Ellington, Ray Charles, chiar si Sinatra, nu sunt mort dupa el dar imi place. Aretha Franklin…dar in special muzica clasica, asta ascult!

– Care a fost deviza dvs. in teatru?

Este un citat din Konstantin Stanislavski (memorialist din lumea teatrului rus, actor şi profesor dramatic, nota mea, foto) care spunea: “iubeste arta din tine, nu pe tine in arta!”

– Va place sportul?

Da, sa ma uit la el!

– La ce va uitati?

Si la fotbal…bine, la meciurile de la noi nu ma mai uit! Daca e campionat european sau mondial ma uit!

– Aveti vreo nationala pentru care patimiti?

Spania imi place acum si-mi placea Italia pe vremuri! Ma uit si la tenis. Si la box. Imi placea sumo la nebunie si nu se mai transmite, sufar ingrozitor! Eram topit dupa sumo, ii stiam pe toti pe dinafara! Ani de zile ma uitam, mi le imprimam daca aveam spectacol si nu vedeam! Dar acum nu mai transmite, nu stiu de ce!

– In tenis i-ati prins pe toti marii jucatori! Ce amintiri aveti legate de sportivi?

Da, de la Gogu si Marin Viziru. Sunt prieten cu unii dintre ei, cu Ilie Nastase sunt amic chiar, atunci cand eram tanar el venea la teatru, eu mai mergeam la meciuri, asa ca ne stiam! Si cu Tiriac dar nu l-am mai vazut de cand e om de afaceri!  Ienei era un iubitor de teatru si s-a si insurat cu Vasilica Tastaman si Gheorghe Constantin- “Profesorul”-astia au fost oamenii din fotbal de a caror prietenie m-am bucurat.

– Federer sau Nadal?

Mie-mi place Federer! Pentru ca are eleganta, are stil, domnule… Nadal este prea rau, prea vrea sa-l manance pe cel din fata lui, sa-l muste, sa nu ramana decat oasele din el! Federer joaca frumos, elegant, degajat, cu flegma aia englezeasca, imi place foarte mult! Si-mi placea inainte Sampras mai mult decat Agassi sau Mc Enroe!

– Intre teatru si sport ce ati alege pentru nepotul dvs?

Mi-ar placea sa-si gaseasca el singur drumul prin care sa se afirme, sa arate ca e capabil de ceva! Nici pe fiul meu nu l-am oblogat nimic, singur si-a ales profesia si nu l-am fortat in niciun fel! Teatru n-a vrut cu niciun chip sa faca!

– Va simtiti un om implinit, fericit?

Da, sunt un om implinit! Sigur ca mai sunt lucruri pe care mi le doresc inca dar socotesc ca nu am gresit pana acum in viata, ca mi-am ales bine profesia, ca mi-am ales bine nevasta, copiii si nepotii mi-i iubesc si sunt fericit ca-i am, sunt fericit ca sunt actor, ca pot juca inca la varsta asta, imi doresc sa joc cat mai mult si imi doresc sa fiu din ce in ce mai bun, pentru ca nu pot sa ma declar multumit cu ce fac la ora asta! Ar insemna ca sunt un om terminat sa zic ca mai mult de atat nu se poate! Nu! Se poate mai mult! Am probat asta in meseria mea si stiu ca omul are rezerve in el, deci astept acel imbold care sa scoata din mine inca ceva nou, ceva care sa ma duca mai departe, care sa ma ridice cu o treapta mai sus decat sunt in momentul de fata!

– Ati avut eroi in copilarie sau modele in teatru si film?

Cand am intrat in Institut il imitam pe Beligan! Era modelul meu, nu-l vazusem niciodata jucand, il auzisem la radio si-mi placea sa-l imit! Doamna Buzescu m-a eliberat de chestia asta!

– N-am pomenit nimic pana acum de doamna Bulandra!

A, doamna Bulandra! A fost o mare personalitate teatrala, la varsta la care am prins-o eu am jucat in doua spectacole cu ea si era prea batrana cand am cunoscut-o eu si nu mai era o mare actrita, nu mai avea voce, se misca greu, dar ca om de teatru, ca director cum era ea si cum facea totul era extraordinara! Nu se facea nimic fara stirea ei, era de dimineata pana seara in teatru si totul era supravegheat de ea! Ea isi selecta actorii, mergea dupa ei in provincie, era cate unul care i se parea interesant il nota si se mai ducea sa-l mai vada si in alte piese pana cand se convingea ca e bun si are talent, atunci il invita la teatrul ei!

Si eu am dat concurs de admitere pe post si am fost selectionat, nu am intrat pe pile. Ea a pus bazele unui teatru extraordinar si a continuat sa fie la fel sub conducerea lui Liviu Ciulei! Traditia asta a mai mers catava vreme dupa ce l-au dat comunistii afara dar in ultimii ani nu mai merge asa bine…

– Cum ati reusit sa fentati cenzura comunista?

Domnule, toti o fentam! La toate zilele alea festive te chema directorul si erai intr-un fel obligat sa te duci ca e aniversarea nu stiu cui. Si spuneam ca nu ma duc! Pai nu, ca e sarcina de serviciu, daca nu duci te dau afara! Da-ma afara! Si nu m-a dat afara! S-a intamplat chestia asta de n ori!

– Nu ati avut neplaceri?

Nu am avut nimic, domnule! Au fost destui care au refuzat sa faca treaba asta dar unii au facut-o de frica, altii pentru ca nu le pasa iar altii au facut-o cu foarte mult zel, in dorinta de a fi remarcati de capii politici ai tarii si care sperau probabil ca in urma acestor remarcari sa aiba ceva profit- sa le dea un post, poate un premiu, ceva, nu stiu ce gandeau ei!

– Ati fost si urmarit de Securitate…

Da, sigur ca da, am vazut o parte din dosar…zile intregi de convorbiri la telefon transcrise!

– Ce era asa important? Banuiesc ca vorbeati despre teatru…

Evident ca injuram si regimul, eu nu ma jenam de asta! Chiar in public…

– Nu v-au chemat sa va bagati mintile-n cap?

Am avut niste semnale, a venit unul care mi-a zis ca m-am dus la elacasa, de fapt ala era cel care m.a turnat…

– Deci, il stiti..

Il stiu, da…el zice ca nu e turnator, eu zic ca este!

– I-ati mai privit in ochi pe acestia care v-au tradat?

Nu, n-am vrut sa deconspir numele lor…nu m-as mai fi putut uita la ei…

– Daca ar fi sa distribuiti Romania intr-o piesa in acesti ani, care ar fi aceea?

In tiltul original al piesei Azilul de noapte care pe ruseste suna La fund sau La fundul fundului, acolo as distribui-o!

–  Chiar asa de jos suntem?

 Asa de jos suntem, da!(o spune cu naduf!) 

–  Mai avem vreo speranta sa ne salvam?

Speranta avem, pana la urma trebuie sa ajungem undeva. Eu nu vreau sa ma mai amestec in nimic, nu vreau sa mai stiu nimic!

– De ce nu mai apareti la tv, chiar asa!?

Nu mai vreau sa stiu de asta! Mi-a dat telefon acum de la nu stiu ce televiziune sa vin sa discutam despre situatia din PSD! Dar ce-mi pasa mie de PSD, domnule?( vorbeste apasat si intareste cuvintele)

Nu ma mai intereseza nimic, niciun partid, absolut nimic! De ar disparea dracului toti! E randul tinerilor sa-si creeze ceva! Sa ma caznesc eu sa fac un plan de viitor al Romaniei, eu care am 77 de ani si maine poimaine termin cu socotelile pe lumea asta!

– Dar tinerii nu au nevoie de modele?

 Pai ce model sa fiu eu? Decat daca vrea sa ma ia cineva ca model, – si nici penrtu asta nu garantez!,-ca actor, ca sunt serios, ca-mi vad de treaba mea, ca sunt disciplinat, ca nu incurc lucrurile cum le incurca unii si altii, ca imi invat textile… asta ar putea sa ia de la mine, nu?

– Va place Arthur Miller, jucati si in „Toti fiii mei”, i-ati asteptat pe americani?

Da, i-am asteptat cand eram copil in 1945-1946 dar am fost dezamagit, am sperat ca intram pe mainile lor dar am intrat pe celelalte maini! Cand am inceput sa-mi dau seama cum stau lucrurile n-am mai sperat nimic!

– Dar acum, cum vedeti lucrurile, spre ce directie ne indreptam?

Tot ce se intampla in momentul de fata este o incurajare a ubicuitatii statului, statul sa fie peste tot si totul sa depinda de stat si se descurajeaza initiativa particulara! Sunt o multime de legi care exact asta fac! Daca vine statul sa faca iar totul…am mai trait experienta asta, dar nu cred ca vor izbuti!

– Revenind la teatru, pana cand credeti ca puteti juca?

Pana cand voi putea! Cat timp pot sa joc, sa ma misc, sa invat texte si sa le tin minte, cat pot s ainvat omoneste si sa nu incep sa fonfai, voi juca! In momentul in care incep sa devin penibil, n-o sa ma mai urc pe scena, asta-i clar!

– Stiti ce ma gandeam acum? De ce nu exista si la noi dupa modelul englezesc titluri nobiliare care sa se acorde in teatru?

Da, eu am propus chestia asta dupa 1990! Am propus titlul de boier, boier al teatrului…

– Exista vreo intrebare la care ati fi vrut sa raspundeti in acest interviu si nu am adresat-o?

De ce, domnule, imi iei interviu mie?

– Nu va place sa dati interviuri!

Nu, nu-mi place! Acum mai accept dar o sa zica lumea ca uite si la bosorogul asta, dupa ce ca i se da atentie, mai face si pe nebunul!

– Maestre, eu va multumesc si va doresc viata lunga si buna, sa ne bucurati in continuare pe scena si sa va bucurati de nepoti!

Multumesc mult, mult, iti doresc si eu la fel si tuturor celor care vor citi acest interviu le urez sanatate, putere si curaj sa treaca peste perioada asta nefericita pentru ca, asa cum spunea Stalin, „va fi sarbatoare si pe ulita noastra!”

– A fost o incantare sa dialoghez cu un boier al teatrului! Inca o data, multumiri!

Multumesc si eu!

Anunțuri
Published in: on 13 Martie 2010 at 22:31  Comments (6)  

The URI to TrackBack this entry is: https://despreteatru.wordpress.com/2010/03/13/interviu-cu-victor-rebengiuc/trackback/

RSS feed for comments on this post.

6 comentariiLasă un comentariu

  1. Sunteti adorabil, Maestre!

  2. a il citisem si inainte . da frumos interviu . nu stiam ca cine i l-a luat . acum m-am lamurit

  3. m-am exprimat gresit . scuze . e ora de vina . inca o data felicitari pt interviu

  4. Un interviu reusit, cu o valoare inestimabila! La multi ani, maestre, la 80 ani pe care ii veti implini!

  5. […] în București, Victor Rebengiuc și-a croit drum prin industria teatrului și a filmului. În anul 1955 debutează pe scenă cu […]

  6. […] “Nu am facut excese in viata mea! Am si o constitutie omogena, buna, probabil si ca nu am pierdut nopti cu duiumul, nu am baut in nestire, m-am ocupat numai de profesie pentru ca am avut mult de lucru si sunt foarte fericit ca am avut de lucru! Teatrul nu ma oboseste deloc pe mine! Pot sa joc incontinuu spectacole si nu sunt obosit! Chiar este si un medicament, daca vin cu o durere de masea, ceva, la teatru, in momentul cand sunt pe scena mi-a trecut, am uitat, gata!” Victor Rebengiuc. Sursa: despreteatru.wordpress.com […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: