TNB- „EGOISTUL”- o piesă de teatru emoţionantă!


După mult timp în care mi-am dorit să merg, într-un final am reuşit să văd şi eu acest spectacol. Aşteptările erau mari şi curiozitatea pe măsură. De fapt vroiam să mă duc să-l văd pe Radu Beligan. La aproape 92 de ani este incredibil. Deşi vârsta îşi spune cuvântul asupra înfăţişării, replicilor, mişcărilor lui, Radu Beligan rămâne un uriaş actor. Într-un fel este puţin trist să-l vezi în apusul vieţii.  

 Alegerea textului, un fel de testament literar al celebrului autor, nu este întâmplătoare. În urmă cu aproape 30 de ani, Maestrul Radu Beligan se întâlneşte cu Jean Anouilh la Comédie des Champs Elysees. Asistă la o repetiţie a acestuia, notează tot ce dramaturgul, în calitate de regizor al propriului text spune, apoi iau masa împreună. Trebuie să fi fost o întâlnire cu totul specială, pentru că astăzi, în Egoistul, parcă asistăm la o poveste scrisă de Radu Beligan, sub pseudonimul Jean Anouilh

Egoistul este un spectacol extraordinar în care îl putem întâlni pe Maestru nu numai în calitatea ce i-a adus notorietatea, cea de interpret, dar şi într-o alta, la fel de apreciată, cea de regizor. Sub bagheta sa prinde viaţă casa de sfârşit de secol XX a unui celebru dramaturg, prin care se perindă toţi apropiaţii acestuia pentru a obţine mult râvnitele… autografe, pe cecuri de 20 de mii de franci. Cu replici de un firesc uluitor se construieşte o poveste comică, presărată cu mici panseuri care, până la final, conturează fidel destinul şi filosofia de viaţă a unui om care a trăit, dăruindu-se generos unei lumi prea puţin dispusă să-l înţeleagă. 

 Într-adevăr, totul este construit în jurul relaţiei unui dramaturg cu cei din jur, fie ei prieteni sau membri ai familiei. Cu toţii se uită cu un-jind-mai-mare-ca-respectul la “creator”, aşteptând de la acesta un cec, indiferent cât de mare este suma înscrisă pe el. Pentru că sumele mici ar fi o dovadă de egoism din partea unui om de valoarea dramaturgului, iar aşa ceva este total exclus! Relaţiile de familie nu gravitează doar în jurul banilor, amanta scriitorului (Ileana Olteanu) stârnind şi ea dispreţul fostei soţii (Simona Bondoc) şi invidia prietenului de-o viaţă (Damian Crâşmaru). Singurul personaj dezinteresat este doctorul (Tomi Cristin), care îşi permite să disece lucrurile la rece şi să-i recomande pacientului său să se ferească de relaţiile de familie. De altfel, dialogurile dintre cei doi sunt şi cele mai savuroase. 

Spectatorul din sală înţelege că, uneori, cei care aştern pe hârtie scenarii nu trebuie să meargă foarte departe pentru a găsi subiecte. Ele se derulează permanent sub ochii noştri. Măiestria constă în conturarea momentului, în dialogul cu tine însuţi şi în credibilizarea personajelor.  

 “Egoistul” este ultima piesă a lui Jean Anouilh, scrisă în 1981. Un fel de piesă testament, aşa cum este “Furtuna” lui Shakespeare. Este opera unui om care ştie că va pleca şi ne înfăţişează viziunea lui asupra lumii contemporane, o viziune lucidă, puţin cinică, despre viaţă şi moarte, despre iubire şi căsnicie, despre părinţi şi copii, despre sănătate şi boală, despre prietenie, despre egoism şi generozitate şi … nu în ultimul rând, despre teatru şi dramele lui contemporane. Toate acestea cu un umor exploziv, o replică strălucitoare şi o eleganţă verbală rar întâlnită şi de care, fie vorba între noi, e mare nevoie. 

 

Leon Saint-Pe (Radu Beligan) este un scriitor de piese de teatru de succes, în amurgul vieţii, care are o familie cu copii mari, o amanta mult mai tânără şi un prieten din copilărie, interesati cu toţii doar de banii lui şi de serviciile pe care el le poate face fiecăruia. Două fete şi un baiat fără pic de dragoste filială, leneşi şi fără scrupule şi o soţie manipulatoare şi interesată, asta e familia lui pentru care el reprezintă doar “banca” pe care o hărţuiesc de câte ori pot pentru a o stoarce de bani. Amanta (Ileana Olteanu, soţia lui Dan Puric), o mult prea tânără aspirantă la statutul de actriţă, stă cu el doar pentru ca el să-i deschidă uşile spre roluri mai importante, neezitând însă să-l schimbe urgent cu singurul lui „prieten” din copilarie (Damian Crâşmaru) care îl stoarce de bani prin şantaj sentimental cu unica amintire din copilăria lor  (pantalonaşii albaştri scurţi) şi care îşi cumpără premiul de “mare scriitor” deşi scrie “ermetic” şi fără talent… Acesta îşi va atrage “interesul” spre banii lui închipuiţi de aceeaşi “haită de hiene” … 

 Doctorul are şi el un rol foarte credibil, cu mult umor subtil sau spumos. Cu vădite slăbiciuni omeneşti, invidii faţă de alt medic cu mai mult succes, nefiind nici prea priceput în a-i găsi diagnosticul personajului principal, acesta creionează un doctor mediocru şi interesat mai mult de propriile interese decât de pacientul său, dându-i acestuia permanent motive de reflecţie cu voce tare, cum de altfel o face pe tot parcursul piesei, spre deliciul spectatorilor… 

 Trebuie să ştiţi că titlul “Egoistul” merită să fie scris cu ghilimele, pentru că toţi cei din jurul personajului principal îl acuză că ar fi egoist pentru că nu-i alimentează cu bani după bunul lor plac, când de fapt ei toţi sunt nişte profitori, manipulatori, leneşi, fără valori familiale sau morale faţă de propria consoartă, schimbându-i doar după cum le dictează interesul şi cheful.

Rolul i se potriveşte magistral maestrului Radu Beligan, este parcă gândit şi croit exact pe tipul lui de temperament, calm, flegmatic, filozofic, uman,  lucid şi introspectiv.  

 „Mă simt foarte bine în dimineaţa asta. Am să-i îngrop pe toţi. Am un singur regret, că nu i-am îngropat de tânăr”, spune netulburat personajul. Trăieşte ultimele clipe de viaţă achitând facturi. Nu este cumva o piesă despre preţul vieţii, al supravieţuirii plătite? O arie triplă pentru că artistul moare scriind despre calomniatorul calomniat. Important este ce gândeşte Radu Beligan despre supravieţuire, dacă supravieţuieşti în folosul altora sau în omagiul tău… 

Piesa are mult umor, replici strălucitoare şi o eleganţă verbală rar întâlnită. 

Trebuie neapărat văzută!!!

Prestaţia Maestrului Beligan, la “doar” 91 de ani, te lasă fără cuvinte şi cu un nod maaaare în gât! 

M-a emoţionat profund finalul piesei când după ce toată sala Amfiteatru aplauda de mai bine de 10 minute continuu actorii piesei (făcând fiecare un pas în faţă) şi Maestrul Beligan a făcut un pas în faţă, toată sala aplauda mult mai tare prestaţia excelentă a actorului, deşi toţi aplaudasem tare şi din inima toţi actorii. Nici nu ştiu cum să pun în lumină starea care m-a încercat când din ploaia aia de aplauze, a început dintr-o dată o „torenţială” de aplauze, parcă să îi arătam Maestrului Beligan cât de mult îl apreciem… 

Un excelent interviu cu maestrul Beligan puteţi citi aici:

http://www.gsp.ro/gsp-special/superreportaje/maestrul-beligan-in-primul-interviu-despre-sport-dupa-revolutie-modelele-mele-sint-federer-si-barcelona-174327.html

Anunțuri
Published in: on 12 Martie 2010 at 22:55  Comments (1)  

The URI to TrackBack this entry is: https://despreteatru.wordpress.com/2010/03/12/egoistul-o-piesa-de-teatru-emotionanta/trackback/

RSS feed for comments on this post.

One CommentLasă un comentariu

  1. […] acestui blog, „Alegerea textului, un fel de testament literar al celebrului autor (Anouilh), nu este […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: