Teatrul Bulandra- „OSCAR ŞI TANTI ROZ”- sau când Dumnezeu vorbeşte cu noi!


La îndemnul lui Tolontan, merci!, http://www.tolo.ro/2007/02/12/noi-si-tanti-roz/ am citit în urmă cu doi ani o superbă cărticică. Am început-o la 11 şi am terminat-o la 1. Sunt bucuros că am citit-o pentru că, aşa cum anticipa Tolo, avea să îmi descreţească fruntea şi să mă mai scoată din tristeţe.


Oscar, la îndemnul lui Tanti Roz (o numeşte aşa din cauza uniformei ei de asistentă) se apucă să îi scrie scrisori lui Dumnezeu în care să îi ceară în fiecare zi o dorinţă. Dar nu materială, ci sufletească. Tanti Roz îi mai vorbeşte de o legendă conform căreia în ultimele 12 zile ale anului vremea va prezice cum vor fi lunile anului ce urma să inceapă. Tanti Roz adaptează puţin legenda şi, sub formă de joc îi propune lui Oscar să işi imagineze că fiecare zi reprezinta 10 ani. Astfel până trec cele 12 zile el va fi avut deja 130 de ani.

Mi-a plăcut mult cum îi vorbea lui Dumnezeu, cum îi scria la sfârşitul fiecărei scrisori: “Te pup. Oscar” ca şi când Dumnezeu ar fi fost un vechi prieten sau la începutul lor: “Dragă Dumnezeu”. Sau când îl întreabă care e adresa lui ca să fie sigur că scrisorile lui ajung unde trebuie. O scumpete de copil perspicace pe care mi-aş dori nespus de mult sa îl întâlnesc în viaţă.

Când am aflat că piesa va fi dramatizată de către Chris Simion pe scena de la Bulandra, am avut o strângere de inimă, pentru că mi se părea extrem de greu să redai toate trăirile pe care ţi le transmite cartea.

Aşadar, Marius Manole joaca rolul lui Oscar, un puşti de zece ani, cu minte clară, suflet pătimaş şi trup sfârşit de leucemie. Are un cazier format din trei incendieri simultane, ale căror victime au fost pe rând… câinele, pisica şi ulterior întreaga casă. E exasperat de laşitatea oamenilor mari, care nu sunt în stare să-i spună verde-n faţă că mai are câteva zile de trăit.

Prietena lui e Tanti RozOana Pellea,  o infirmiera bătrână, de o bunătate aproape arhaică, ce ştie să spună minunate poveşti postmoderne în care tărâmul de luptă e… ringul de wrestling, unde ea a înfruntat cu abnegaţie şi înţelepciune tactică mii de luptătoare grase şi soioase, cu nume suprarealiste, ca: “Sfarc Regal”, ”Surorile tasnitoare”, “Sarah Trosc Pleosc” sau “Cateaua de la Buchenwald”.

Tanti Roz e singura care îi spune adevărul micuţului, dăruindu-i şi două idei de geniu: să-şi trăiască fiecare din ultimele zile ca şi cum ar fi zece ani (parcurgându-şi astfel viaţa pe-repede-înainte) şi să-i scrie câteva epistole lui Dumnezeu, în care încă nu crede.

Copilul se ţine de plan şi astfel în lumea pe care i-o oferă spitalul ajunge să experimenteze problemele fiecarei vârste, se şi căsătoreşte cu o altă pacientă de vârsta lui, Peggy Blue- Antoaneta Cojocaru, pe care o iubeşte sincer şi pe care promite să o păzească de fantome.

Oana Pellea (http://www.oanapellea.com face un rol memorabil, reuşind să transmită grija permanentă faţă de micul Oscar, iubindu-l ca pe propiul copil. Acesta, la rândul lui, se oferă să o înfieze când ajunge la 30 ani, într-un superb gest de recunoştinţă.

Ca tot veni vorba de Dumnezeu, e de salutat curajul pe care il are autorul scriind raspicat despre El, in conditiile in care orice natarau contemporan, slujitor de politically-corectness si “libertate de constiinta” i-ar sari la gat (daca n-o fi facut-o deja) pentru un dialog ca urmatorul:

“- […] Dar despre Dumnezeu nu ti-au povestit chiar niciodata [parintii tai]?
– Ba da. O singura data, cand mi-au spus ca nu cred in el. Ei nu cred decat in Mos Craciun.
– Nu se poate! Chiar asa dobitoci sunt, Oscar, baiete?”

Marius Manole se identifică până la transfigurare cu Oscar şi probabil cu acest rol se va identifica multă vreme! Nu m-ar mira să fie recunoscut de azi inainte ca „Oscar, baiatule…!”

O adevarată revelaţie este Antoaneta Cojocaru, în rolul lui Peggy Blue, a cărei intrare în scenă te lasă cu gura căscată.

Preţ de câteva minute, ea nu face decât sa respire sacadat, parte din boala care o macină, transmiţând însă atâta bucurie şi lumină înspre Oscar, încât el se îndrăgosteşte pe loc.

Memorabilă rămâne scena când Oscar o cere in căsătorie în salonul de spital, rupând pernele din care zboară fulgii pe post de confetti!

Bacon, minunat jucat de Cristina Casian, în rolul baieţelului prieten al lui Oscar şi rival la inima lui Peggy, completează o distribuţie de excepţie a unei piese care va face săli pline mult timp de acum înainte.

Pana acum, Dumnezeu s-a vazut prin ochii literaturii intr-o gramada de perspective: ca reper fundamental al existentei, ca o entitate abstracta la care nu poti ajunge, unii au zis ca nu prea exista, altii l-au declarat mort si ingropat, unii au zis ca se cam uita cu binoclul, altii ca e viu-dar-nu-se -prea-mai- intereseaza-de-oameni-si-chiar -daca-s-ar-interesa-in-fond -ce-ne-priveste -pe-noi, in fine…

N. Steinhardt, in Jurnalul fericirii, se intreba ce-ar fi daca pana la urma, inseland inchipuirile abstract-ratacite pe care ni le fabricam despre El, ni s-ar arata exact ca in asa-zisul “imaginar” religios – un simplu batranel cu barba, vesminte albe si largi, cu toiag, care iarta, care mangaie si stie sa zambeasca.

Cam asa e si Dumnezeu caruia ii scrie Oscar – un “Doamne-Doamne” prietenos, pe care micutul :

1. il intreaba ce cadou ar vrea de Craciun, daca tot e ziua Lui de nastere;
2. il roaga (pe la “20 de ani”) daca n-ar putea cumva sa-l ajute sa se casatoreasca cu Peggy Blue care “miroase a alune si pielea ei e fina ca a mea pe partea interioara a bratelor, numai ca la ea e asa pe tot corpul” si care “atunci cand te apropii de ea, e ca si cum ai patrunde intr-o capela”;
3. il roaga sa ii faca o vizita (de ce nu?);
4. il apostrofeaza sau il alinta, dupa caz, cu “draga Dumnezeu”, “azi nu te iubesc”, “te pup, Oscar”, “tu esti un tip infatigabil”, “te munceai sa aduci zorile. Nu parea sa-ti iasa din prima, dar te straduiai”.

Oscar si Tanti Roz nu e doar o naratiune simpatica, despre un copil bolnav, o asistenta batrana si niste scrisorele naive. E suficient sa te departezi putin de poveste (splendid orchestrata, fara indoiala), ca sa iti ramana mesajul, nelinistitor si mustind de mistere: oricare dintre noi poate fi un Oscar cu ceva mai multe zile daruite. Lumea noastra arata ca spitalul lui, cu doctori formalisti, cu minte plata si blocati in aceleasi norme de comportament si scheme de gandire. Prin “spital” se vor gasi intotdeauna doi-trei oameni pentru care merita sa-ti traiesti putinele zile. De la oameni ai sa afli cam cum e cu lumea, cu bucuriile si cu Dumnezeu. Vorbind cu Dumnezeu, cu speranta si curaj, El iti da semne si te invata sa te bucuri cu nesat de viata (chiar si atunci cand ai “90 de ani”, cat “avea” Oscar cand L-a redescoperit). Odata dus “in miezul tainei ca sa o cuprind cu mintea”, Il mai rogi sa faca asemenea minuni si pentru ceilalti. Ai devenit deja mai bun. Si bun, si batran fiind, precum Oscar la “120 de ani”, intelegi ca :

A. din “spital” nu scapi altfel decat cu:
1. prietenie
2. dragoste
3. credinta

B. …din orice moment al vietii tale poti incepe sa ti-o si traiesti.

Cele 15 minute de aplauze de la final si lacrimile din ochii spectatorilor, actorilor si ale lui Chris Simion sunt cele mai bune recomandari sa mergeti la aceasta piesa grandioasa, al carei text vi-l ofer aici:

Eric Emmanuel-Schmitt-Oscar si Tanti Roz

http://webtv.realitatea.net/actual/oscar-si-tanti-roz-sau-cum-o-piesa-da-solutia-pentru-frica-de-moarte

Anunțuri

The URI to TrackBack this entry is: https://despreteatru.wordpress.com/2010/03/07/oscar-si-tanti-roz-o-piesa-la-care-plingi-de-bucurie/trackback/

RSS feed for comments on this post.

9 comentariiLasă un comentariu

  1. cum descarc cartea ? :-??

  2. Accesezi link-ul de la finalul cronicii si o descarci!

  3. geniala cartea dom` profesor…

  4. E imposibil sa nu-ti placa’

  5. Multumiri pentru carte. Nu am reusit sa vad piesa de teatru, sper sa reusesc sa o bifez pe lista – Teatru 2010. Ma bucur ca o sa o vad dupa ce citesc cartea.

    Numai bine!

    Učenikŭl

  6. […] cum cautam eu piesa la care sa merg ajung aici si citesc cronici peste cronici superbe si cronicile si majoritatea pieselor…Si gasesc si […]

  7. e de vis

  8. eu creu cred ca este cea mai frumoasa opera

  9. Reblogged this on memoriijustintime.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: